Referat Pamantul si Luna

[MeG@DaN]

Luna este cel mai apropiat corp ceresc fata de Pamant, situandu-se in
medie la 385.000 km de acesta. Intr-o luna calendaristica Luna pare a-si
modifica forma, de la cea de secera pana la cea de cerc plin si inapoi.
Luna nu emite lumina si modificarile aparente de forma se datoreaza
faptului ca in timpul rotirii in jurul Pamantului se poate observa doar
partea iluminata de Soare. Modificarile succesive de forma ale Lunii se
numesc faze, si ele se repeta la fiecare 29,5 zile.







google_protectAndRun("ads_core.google_render_ad", google_handleError, google_render_ad);


Avem cele mai multe informatii
despre Luna in comparatie cu orice alt corp ceresc deoarece oamenii au
pasit pe ea si au explorat-o. Acestia au fost astronautii de pe Apollo
care au vizitat de sase ori Luna, intre iulie 1969 si decembrie 1972, in
cea mai mare aventura realizata vreodata de umanitate.

O planeta dubla
In comparatie cu planeta-mama, Luna este un satelit mare. Diametrul
acesteia, de 3.476 km, este mai mult de un sfert din diametrul
Pamantului (12.756 km). Majoritatea satelitilor sistemului nostru solar
sunt mici in comparatie cu planeta-mama. De exemplu, Ganymede, cel mai
mare satelit al planetei Jupiter, este mai mic decat a 25-a parte a
planetei.

Din aceasta cauza multi astronomi considera ca Pamantul si Luna ar
trebui privite ca un sistem planetar dublu. Intr-adevar, Luna este la
fel de mare cat jumatate din Pluto, cea mai indepartata planeta, si nu
cu mult mai mica decat Mercur. Masa Lunii este ceva mai mica de 1:80 din
masa Pamantului. Forta ei gravitationala este si ea mai mica, doar o
sesime din cea a Pamantului. Cu toate acestea, forta gravitationala a
Lunii afecteaza Pamantul. Aceasta atrage apele din mari si oceane, dand
nastere fenomenului de maree. Fluxul apare atunci cand Luna este in
ascensiune, fluxurile aparand pe ambele parti ale Pamantului.

Interiorul
Pamantul si Luna sunt asemanatoare ca structura. Ca si celelalte planete
invecinate, Mercur, Venus sau Marte, sunt alcatuite din roca. Au o
structura stratificata: un miez bogat in fier in interior, acoperit cu o
manta semilichida de roca. La suprafata este o scoarta de roca solida
mai usoara.

Scoarta selenara este mai densa decat cea a Pamantului, care sub
suprafata oceanelor are o grosime de doar 10 km: mantaua Lunii pare sa
fie rigida si compacta pe toata grosimea ei in vreme ce partea
superioara a mantalei terestre este usor elastica, ceea ce inseamna ca
poate curge. Curgand, duce cu ea crusta solida, proces numit deplasare a
placilor tectonice.

Scoarta Pamantului nu se deplaseaza ca un tot, ea se divide in
aproximativ 15 fragmente, sau placi, care se deplaseaza in directii
diferite. Studierea tectonicii placilor este astazi unul dintre cele mai
importante domenii ale geologiei.

Miscarile tectonice ale placilor dau nastere si altor fenomene. Cand o
placa se loveste de cealalta, relieful se increteste si se inalta,
formandu-se muntii. Acesti munti pot contine vulcani formati din roci
topite izbucnite din zonele de slaba rezistenta ale scoartei. Acolo unde
doua placi tectonice aluneca una pe langa alta, ele se intepenesc
uneori pentru ca apoi sa se elibereze brusc. Aceasta transmite unde de
soc care se propaga prin scoarta, detectate sub forma unor cutremure de
pamant.

Modelarea reliefului
Daca suprafata Terrei a fost modelata in principal de miscarile placilor
tectonice, acest lucru nu este valabil si in cazul Lunii. Principala
forta care pare sa fi modelat suprafata Lunii este forta de impact cu
care a fost asaltata de rocile cosmice. Aceste bombardamente au lasat
suprafata selenara plina de cratere mai mici sau mai mari. Unele
impacturi au topit scoarta originala, dand nastere la campii intinse de
lava. Aceste campii mai tinere au mai putine cratere decat scoarta
veche.