Referat Paradoxul lui Olbers

[MeG@DaN]

Download

Anumite fenomene studiate in profunzime dezvaluie peste tot in Univers
prezenta unei materii imprastiate, greu de detectat, aparent
neobservabila, ce poarta in general numele de „materie difuza”. Aspecte
diferite, incepand cu absorbtia interstelara a luminii, demonstreaza pe
deplin diferitele forme sub care se prezinta aceasta materie.



Faptul ca materia difuza exista in realitate, ca spatiile
interplanetare, interstelare si cele intergalactice nu sunt vide, a
trecut in multe randuri neobservat.

William Herschel, in cercetarile sale, a presupus ca lumina stelelor se
atenueaza exact invers proportional cu patratul distantei. Cu alte
cuvinte, el considera ca spatiul interstelar este perfect transparent,
neexistand fenomenul de absorbtie luminoasa, sub nici o forma. In
aceeasi perioada, in 1774, un cercetator cu mult mai putin cunoscut a
ajuns pe cale teoretica sa banuiasca existenta fenomenului de absorbtie a
luminii.

El considera ca spatiul este umplut cu un „fluid” capabil sa atenueze
slab lumina. In lipsa unui mediu absorbant in spatiile interstelare, un
rationament simplu il conducea pe Chaizot in cercetarile sale teoretice
la o contradictie. Acest rationament a fost dezvoltat mai tarziu de
catre W. Mathias Olbers (1758 – 1840) in celebrul sau paradox. Prin
1823, Olbers considera inevitabila existenta absorbtiei luminii, in baza
rationamentului ce constituie paradoxul sau.

El a aratat ca daca in Universul infinit ar exista o infinitate de
stele, uniform raspandite in el, atunci cerul ar trebui sa straluceasca
orbitor, intocmai ca suprafata Soarelui. Presupunand – pentru
simplificare – ca toate stelele au dimensiuni egale, Olbers a ajuns la
concluzia ca suprafata tuturor stelelor vazute de pe Pamant este infinit
mai mare decat suprafata sferei ceresti. Discurile stelelor se acopera
unele pe altele si deci, ocupand intreaga sfera cereasca, acestea ar
avea – in lipsa unui mediu absorbant – un aspect orbitor.

Acest paradox fotometric al lui Olbers, impreuna cu un alt paradox, cel
gravitational, al lui H. Seeliger, ne obliga sa alegem in asa fel
modelul universului, incat aceste doua contradictii sa nu se produca.
Astfel a fost necesar sa se admita o considerabila absorbtie a luminii
in spatiile interstelare.