Referat Astronomia - evolutie si descoperiri

[MeG@DaN]

Download

Astronomia este, în opinia generală, cea mai veche dintr ştiinţele
naturii, originile acesteia întrezărindu-se în paleolitic (epoca veche a
pietrei), cea dintâi etapă a istoriei omului. Etimologia denumirii
atribuite acestei ştiinţe este de origine greacă, fiind compusă din
substantivele „astron” (astru) şi „nomos” (ştiinţă).



Fără îndoială, progresul
hotărâtoraş astronomiei antice a fost determinat de civilizaţia greacă.
Din păcate, textele învăţaţilor greci antici nu ne-au parvenit, însă
informaţii relevante privind contribuţia decisivă a civilizaţiei
greceşti, începând cu secolul al VI – lea î. Ch. în studiul astronomiei
sunt consemnate cu minuţiozitate în texte târzii.

Pentru greci, toate domeniile cunoaşterii obiective încep de la Homer.
Acesta îşi merită pe deplin atributul de părinte al geografiei, însă tot
el ajunge primul la noţiunile de „orizont” şi „cerc arctic”.

Informaţiile scrise privindaceste contribuţii sunt cuprinse în
magistrala „Geografie” a lui Strabon, scrisă de către acesta în secolul 1
d.Ch. Homer remarcă stelele care nu apun niciodată şi numeşte cercurile
descrise de acestea pe sfera cerească „cercuri arctice”. Între ele,
Homer remarcă Ursa, cea mai strălucitoare constelaţie din cercul de
stele mereu vizibile pe bolta cerească a Greciei.

Thales din Milet, unul din cei 7 înţelepţi ai Greciei, a cărui viaţă se
desfă-şoară cel mai probabil între anii 624-548 î.Ch. a iniţiat la Greci
studiul sistematic al naturii şi al matematicii. Întemeietor al şcolii
Ioniene, Thales consideră apa ca ele-ment fundamental în Univers.
Referitor la structura acestuia, Thales afirma (în opi-nia lui Strabon)
că: „Pământul, centrul Universului, are forma unei farfurii întinse ce
pluteşte pe apă. Deasupra lui se găseşte bolta cerului, fixă şi solidă,
de care sunt prinse stelele. Apa, elementul primordial, umple la
nesfârşit spaţiul de sub Pământ şi de deasupra boltei cereşti”.

Pythagoras (581-500 î.Ch.) întemeietorul celei mai importante şcoli
filozo-fice a Greciei antice, s-a născut în Samos. A fost matematician
celebru, creator al acusticii,
dar şi autor al unui număr important de descoperiri astronomice. Acesta
a depăşit pe înaintaşii săi considerând, primul, că „Pământul are formă
sferică, ca şi ceilalţi aştri”. De asemenea, Pythagoras contrazice
primul, în mod direct, concepţia geocentrică. Pământul nu mai stă în
centrul Universului, ci îşi ocupă locul său lipsit de privilegii între
ceilalţi aştri.

Împreună cu discipolii săi cei mai importanţi (Philolaos, Ecphantos,
Heracleides Ponticul şi Aristarchos). Pythagoras a observat că Soarele
parcurge drumul său zilnic de la est către vest şi simultan se înalţă
(înce-pând cu solstiţiul de vară), relevând două mişcări aparent
distincte, diurnă şi anuală. În mod special trebuie remarcat faptul că
Ecphantos, unul dintre cei mai tineri pythagoreici, a ajuns primul la
ideea mişcării Pământului în jurul axei sale. Heracleides Ponticul a
remarcat o anumită dependenţă a planetelor Mercur şi Venus faţă de
Soare, iar mai târziu, în secolul III, Aristarchosdin Samos a arătat
primul că Soarele este incomparabil mai mare decât Pământul.

Un alt fapt important precizat de Strabon este acela că Pytheas
Messaliotula fost primulcare a identificat pe cer locul Polului şi a
definit cercul polar.

Un alt mare erudit al antichităţii, Erathostenes, născut în colonia
greacă Cyrene (aflată pe teritoriul de nord al Libiei) în jurul anului
284 î.Ch. este acela care a evluat pentru prima dată în mod ştiinţific
circumferinţa Pământului. Un alt mare geometru, Apoloniu din Pergam
(250-180 î.Ch.) , introduce pentru prima dată epiciclurile şi deferenţii
pentru a explica mişcarea anuală aparentă a planetelor, intens
folosite în secolele următoare.