Referat Somnul la om

[MeG@DaN]

In opoziţie cu starea de veghe caracterizată prin
activismul şi luciditatea psihicului şi identificabilă cu conştiinţa,
somnul poate fi definit ca o stare reversibilă a organismului asociată
cu scăderea până la dispariţie a reacţiilor adaptative superioare, a
relaţiilor şi reacţiilor senzorio-motorii cu şi faţă de mediul
înconjurător. Este starea în care omul rămâne complet lipsit de apărare.



Referate similare:



“Faptul că orice fiinţă superior
organizată acceptă acest risc pentru o parte considerabilă a vieţii
sale sugerează presupunerea că somnul trebuie să aibă o funcţie vitală
”, scria cu mulţi ani în urmă Hess. Tot el aprecia, prin 1965, că somnul
este o funcţie fiziologică integrală, o condiţie de bază a vieţii, un
fenomen fundamental pozitiv, deoarece reîmprospătează organismul şi
previne epuizarea. Freud, la timpul său, considera că somnul
îndeplineşte în viaţa omului două funcţii majore:

1. biologică – constând în asigurarea relaxării organismului
2. psihologică – concretizată în stingerea interesului pentru lumea
externă

Faptul că somnul îndeplineşte astfel de funcţii majore în existenţa
umană este demonstrat, printre altele, de perioadele de deprivare de
somn care, acţionând ca o suprasolicitare, epuizează rezervele
funcţionale ale organismului. De asemenea, ele se asociază cu modificări
ale tabloului psiho-comportamental al omului, cu apariţia de confuzii,
dezorientare, iritabilitate. Deşi somnul îndeplineşte funcţii vitale
pentru organismul uman, deşi el este necesar şi avantajos pentru
organism, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că prin prelungirea
lui ar putea deveni o piedică în calea existenţei omului.

Ephorn şi Carrington îşi exprimau opinia că tendinţa de scădere a
tonusului cortical, inerentă somnului, trebuie ţinută în frâu în limite
adaptativ-adecvate, tocmai pentru a putea fi restabilită fără
dificultăţi capaciatea corticală de veghe.

Pentru această problemă o mare importanţă o are trecerea de la o stare
la alta, de la starea de veghe la cea de somn (aţipirea, adormirea) sau
de la cea de somn la cea de veghe (trezirea). Fenomenul are o largă
răspândire fiind întâlnit şi la animale. La acestea trecerea de la
starea de veghe la somn ia forma hibernării, stare foarte asemînîtoare
somnului. Hibernarea implică modificarea mecanismelor de termoreglare,
întreruperea activităţilor etajelor superioare ale sistemului nervos
însoţită însă de păstrarea coordonărilor reflexe controlate de partea
inferioară a trunchiului cerebral.

Analiza comparativă a celor două stări, de veghe şi de somn, arată că
ele sunt opuse. Astfel, în starea de veghe activitatea electrică a
scoarţei cerebrale, înregistrată cu ajutorul electroencefalografiei
(EEG), prezintă ritmuri frecvente şi de mică amplitudine, fiind
desincronizată, în timp ce în starea de somn, ritmuri lente şi de mare
amplitudine, fiind sincronizate, cu excepţia somnului profund când
ritmurile sunt relativ aemănătoare.

Dacă starea de veghe este rezultatul activităţii individului şi
cortexului său prin mesaje senzoriale, somnul se produce prin scăderea
afluxului senzorial. Acest lucru a fost demonstrat la animal cu ajutorul
experimentelor de lezare a diferiţilor receptori, ceea ce a dus la
instalarea somnului.

La om, în stările de deprivare senzorială, perioadele de somnolenţă şi
de somn sunt îndelungate. Instalarea somnului ca rezultat al suprimării
sau reducerii informaţiilor senzoriale explică somnul pasiv. În afară de
acesta există însă şi un somn activ, produs de răspândirea în scoarţa
cerebrală a unui proces inhibitor activ, ce se difuzează din aproape în
aproape. Noţiunea de somn activ are o dublă semnificaţie:

1. ea marchează opoziţia faţă de somnul pasiv datorat scăderii tonusului
ca urmare a lipsei de aferenţe specifice
2. sugerează faptul că somnul poate fi provocat intenţionat în condiţii
experimentale sau în viaţa cotidiană